top of page

Terapia de cuplu Gottman

Terapia de cuplu este un domeniu în continuă evoluție. Au apărut principii ale terapiei de cuplu care transcend orientarea teoretică, la fel ca și mai multe abordări specifice ale terapiei de cuplu, răspândite pe scară largă, menite să reducă suferința de cuplu și să îmbunătățească calitatea relației.


Terapie de cuplu

Cuplurile există într-un context socioecologic și istoric larg. Cum pot terapeuții de cuplu să conducă o terapie eficientă într-o lume în care valorile diferă atât de puternic în interiorul și între cupluri? Ce procese sunt considerate esențiale pentru relațiile de succes? Câtă apropiere sau distanță este considerată optimă sau acceptabilă? Ce să faci când un aspect al vieții relaționale este problematică, în timp ce altele sunt satisfăcătoare? Cât de mult să lupți pentru ceea ce Finkel (2017) descrie „căsătoria - totul sau nimic” în care relațiile sunt văzute ca având nevoie să satisfacă toate nevoile individuale? În ce moment este divorțul privit ca o opțiune bine gândită?  În acest context, devine evident  că o intervenție eficientă în terapia de cuplu  necesită propriul set de teorii, abordări și metode ancorate în știința relațională.


Propunerea de astăzi este Terapia de cuplu Gottman, care a devenit populară pentru că este pragmatică, bazată pe cercetări științifice și focalizată pe latura pozitivă a relaționării. Esența terapiei de cuplu Gottman stă în angajamentul său de a debloca întregul potențial al unei relații.


Dr. John Gottman a devenit faimos printr-un studiu asupra cuplurilor de tineri căsătoriți care a stat la baza algoritmului său de predicție a divorțului, cu o acuratețe de 95%. Terapia de cuplu prin metoda Gottman se referă la strategii prin care se întăresc sentimentele de prietenie și intimitate, se găsesc soluții pentru a gestiona conflictele și se construiesc proiecte de viață comune.


În domeniul terapiei de cuplu, metoda Gottman se remarcă datorită eficacității și modernității sale. Acest tip de terapie se concentrează pe strategii practice, susținute științific, care subliniază aspectele pozitive ale relațiilor.


DATE…

• 43% din cupluri divorţează în primii 15 ani de căsătorie, iar probabilitatea de a eşua şi în cazul unei a doua căsătorii fiind şi mai mare (Bramlett şi Mosher, 2002);

• Aproximativ jumătate din vizitele făcute de pacienţi la cabinetele psihoterapeuţilor se datorează problemelor de cuplu şi de familie;

• Dintre consumatorii de psihoterapie, cei ce au participat la terapie de familie au fost cel mai puţin satisfăcuţi (Seligman, 1995).


DE CE SĂ ÎMBUNĂTĂŢIM RELAŢIILE?


• Șansele de a divorţa sunt mai mari de 50%;

• Șansele ca o a doua căsnicie să se termine sunt estimate cu 10% mai mari decat prima;

• O căsnicie nefericită crește șansele partenerilor de a se îmbolnăvi cu ~35% (Lois Verbrugge & James House, Univ. Michigan) și "scurtează viaţa" cu aprox 4 ani;


PREDICTORI AI DIVORŢULUI


1. Criticile

2. Defensivitatea

Principii ale unei relații fericite

3. Împietrirea

4. Dispreţul


PRINCIPII ALE UNEI RELAŢII FERICITE


1. Consolidarea hărţilor iubirii;

2. Întărirea aprecierii și admiraţiei;

3. Apropierea faţă de celălalt;

4. Acceptarea influenţei celuilalt;

5. Rezolvarea problemelor rezolvabile;

6. Depășirea blocajelor;

7. Crearea unui sens comun.


  1. CONSOLIDAREA HĂRŢILOR IUBIRII


• Lumea internă a fiecărui partener este compusă din nevoi, valori, experienţe trecute, priorități.

• Pe măsură ce partenerii evoluează, hărţile iubirii se schimbă.

• Pentru a construi și menţine hărţile iubirii updatate, se adresează întrebări, mai ales deschise.


 2. ÎNTĂRIREA APRECIERII ȘI ADMIRAŢIEI


• O relaţie este vie când fiecare dintre parteneri simte apreciere și respect pentru celălalt;

• Fără această bază o relaţie nu se poate salva!

• Cum își amintesc cei doi trecutul?

• Cum poate fi crescută aprecierea și respectul partenerilor în cuplu? (Exercitii de corectare a

distorsiunilor cognitive).

  1.  APROPIEREA FAŢĂ DE CELĂLALT


    • Momente mici de conexiune/afecţiune zilnică: a fi ascultat, înţeles, observat, considerat important, susţinut, etc.;

    • Conversaţia de la finalul zilei trebuie să ajute la reducerea stresului de peste zi, nu la intensificarea lui;

    • Care este intervalul cel mai bun pentru amândoi? (20-30 min)

    • Nu e un moment în care să se vorbească despre relaţie! Scopul este reducerea stresului de peste zi la amândoi;

    • Ascultare activă, exprimarea empatiei.


  2. ACCEPTAREA INFLUENŢEI CELUILALT

    Acceptaţi influenţa partenerului atunci când se iau decizii;

    • Luarea în considerare a perspectivei celuilalt (se va simţi important, apreciat; șanse mai mici de certuri dure);

    • Întărirea prieteniei dintre parteneri;

    • Femeile sunt mai orientate înspre a discuta despre emoţii decât bărbaţii, relaţii de prietenie mai

    profunde;

    • Cine nu se lasă influenţat, nu poate avea o influenţă reală asupra celuilalt.


  3. REZOLVAREA PROBLEMELOR REZOLVABILE

    • Exprimarea acceptării personalităţii partenerului;

    • Exprimarea înţelegerii. Nu putem lăsa pe cineva să ne influenţeze dacă nu ne simţim înţeleși!

    • Dacă celălalt se simte criticat, neapreciat, începe să se apere și, evident, nu mai acceptă influenţa noastră.


  4. TIPURI DE PROBLEME

    • Stresul de zi cu zi;

    • Relaţia cu părinţii/socrii;

    • Bani;

    • Sex;

    • Activităţi casnice;


  5. DEPĂȘIREA BLOCAJELOR

    • Atunci când alegem un partener, alegem inevitabil și un set de probleme perpetue;

    • Important e să fim conștienţi de problemele pe care le alegem și dacă putem trăi cu ele pe termen lung;

    • Subminarea relaţiei apare atunci când se discută interminabil despre ele, fără a înţelege și perspectiva celuilalt, fără a-l accepta și aprecia cu tot cu aceste "neajunsuri”;

    • Celălalt devine inamicul, apare detașarea emoţională. Se stabilește o soluţie temporară care să ia în considerare aspectele esenţiale pentru amândoi, iar după o vreme se evaluează funcţionalitatea ei.


    CREAREA UNUI SENS COMUN

    • Crearea unei povești despre cuplu;

    • Împărtășirea sensului vieţii;

    • Cunoașterea valorilor fundamentale ale celuilalt, aprecirea lor;

    • Ritualuri ale cuplului;

    • Activităţi împărtășite împreună;

    • Viziunea despre rolurile din familie;

    • Obiectivele în viaţă.


    PRINCIPII ALE TERAPIEI

    1. Utilizarea unor metode de intervenţie derivate din cercetare;

    2. Evaluare și apoi tratament;

    3. Înţelegerea aspectelor personale a fiecăruia dintre parteneri;

    4. Construirea unui traseu de intervenţie;

    5. Linișteste-te înainte să intervii;

    6. Procesarea incidentelor trecute regretabile;

    7. Înlocuirea celor 4 călăreţi cu o gestionare blânda a conflictelor

    8. Întărirea prieteniei și a intimităţii;

    9. Suspendarea judecăţilor de valoare atunci când se discută despre infidelitate;

    10. Preocupare pentru crearea unui sens comun.

     

    Terapia de cuplu și, mai important, terapeuții de cuplu trebuie să rămână conștienți, flexibili și receptivi la moduri care valorifică terapia de impact — mai ales într-o lume în care atât modelele conceptuale cât și intervențiile aferente sunt aplicate în diferite populații și culturi, cu diferite credințe radicale și obiceiuri de bază.

    Cu drag,

    psiholog dr. Maria Roman

    Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute


Comments


Featured Posts
Recent Posts
Archive
1/7
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page