Depresia în adolescență – o provocare ce poate fi depășită

Cabinetul terapeutic este de multe ori o oglindă a problemelor cu care oamenii se confruntă în viața de zi cu zi și, de asemenea, o oglindă a problemelor specifice anumitor contexte și perioade, la nivel macrosocial. Iar depresia în perioada adolescenței a făcut, mai tot timpul, parte din imaginea reflectată în această ”oglindă”.

Doar că, în ultimul timp, parcă a intrat, la nivelul percepției, într-o ”normalitate” îngrijorătoare.

”E trist? E normal, doar e adolescent.”;
”Are tot timpul drame? De la adolescență i se trage!”;
”Se enervează, plânge din orice? Lasă-l în pace, îi trece repede, e adolescent!”;
”A început să spună că nu mai vrea să trăiască? Da, sigur, de parcă ar fi o alegere, vrea doar atenție!”.

Și dacă nu trece repede? Și dacă nu e doar dorința de atenție? Poate că ar fi momentul să ne uităm mai cu seriozitate la această etapă a adolescenței și la episoadele de depresie ce apar deseori. Ele sunt cu siguranță un semnal că ceva este în neregulă.

Depresia adolescenților pornește de cele mai multe ori din întrebările normale și sănătoase din această perioadă, ca de exemplu ”Cine sunt eu de fapt?”. Atunci când la această întrebare nu se găsește un răspuns cu sens sau când răspunsul este unul cu valență negativă, plin de critici și jigniri la adresa propriei persoane, sunt generate o serie de emoții, de o intensitate mare, greu de gestionat, mai ales la vârsta adolescenței, când personalitatea încă nu are toate pârghiile necesare pentru a face față provocărilor vieții de zi cu zi. Iată câteva din cauzele ce determină adâncirea în stările depresive:

O lipsă a obișnuinței de conectare la sine sau de reflecție sănătoasă, generează panica de a nu găsi un răspuns care să aibă sens sau conectat la cerințele celor din jur (părinți, profesori, prieteni);
Lipsa educației de a putea distinge dintre bine și rău, dintre potrivit și nepotrivit, dintre sănătos și nesănătos, duce la decizii proaste, care formează un cerc vicios, ducând la depresie sau adâncind episoadele depresive tranzitorii (oarecum firești în adolescență) și transformându-le în depresie ca stare;
Blamarea celorlalți pentru alegerile nesănătoase (chiar dacă acestea sunt comportamente - simptom din cadrul depresiei - cum ar fi comportamentele autodistructive). Aceste comportamente adâncesc cu mult depresia prin îndepărtarea de cei care pot fi un sprijin, deprivarea de înțelegere, valorizare, siguranță emoțională, includere, acceptare – nevoi emoționale de bază ale oricărei ființe umane. La fel cum, dacă nu am avea îndeplinite nevoile de bază (hrană, apă, aer), corpul nostru ar ceda, la fel și personalitatea „moare” pe interior, se trezește într-un gol interior imens, lipsă de sens, lipsă de speranță pentru un viitor diferit.

Ce să faci dacă te regăsești în cele de mai sus?

Dacă ești adolescent:

Spune cuiva în care ai încredere (un adult) că ai nevoie de ajutor – de psihoterapie;
Pune-te într-o poziție de observator și fă o listă a gândurilor negative repetitive, care îți mențin lipsa de speranță și începe să te îndoiești de ele - de cele mai multe ori sunt gânduri absolutiste de genul „mereu”, „niciodată”, ”nimic”, etc.;
Amintește-ți de o pasiune de dinainte de depresie (desen, muzică, handcrafts etc.) și dedică 30 de minute minim / zi pentru această activitate. Fă-o chiar dacă nu ai chef. „Nu am chef!” este discursul depresiei, nu al Sinelui Tău!

Dacă ești părinte și observi la adolescentul tău schimbări semnificative de dispoziție înclinate către tristețe, simptome de depresie:

Nu minimiza gravitatea simptomelor - chiar dacă este dificil să accepți că copilul tău, acum devenit adolescent, se confruntă cu depresia, privește asta în față și spune-i: ”Văd că treci prin depresie...” Acesta este primul pas spre deblocare, pentru că nu poți lupta cu ceva ce nu recunoști.
Pune-te într-o poziție de observator și fă o listă cu comportamentele copilului tău. Scrie pentru fiecare dacă este comportament dictat de depresie (vocea depresiei) sau este chiar copilul tău. Vei observa că comportamentele pe care le judeci sunt de fapt ale depresiei, nu ale lui / ei. Spune-i ce observi. Poți blama depresia, dar nu-ți blama copilul.
Fă eforturi constante pentru ați cunoaște adolescentul. Întreabă-l ce-i place să facă, să mănânce, ce-l interesează, ce opinii are. Împărtășește și tu aceste aspecte – cunoașterea reciprocă, în această nouă etapă creează o conexiune reală, în care fiecare dintre voi se poate simți văzut și înțeles.
Caută ajutor specializat. Depresia e o boală ca oricare alta. Dacă copilul tău ar face febră în mod constant, nu-i așa că ai merge la medic? La fel, dacă copilul tău e trist în mod constant, lipsit de chef de viață sau are comportamente autodistructive, adresează-te unui psihoterapeut.