”Se spune ca traia odata, undeva, un spiridus cu palarie. Cunoscut prin partea locului pentru ca-si facea admirabil treburile de spiridus, el era priceput, plin de viata, vesel si se pare ca printre bucuriile lui din timpul liber erau dansul si muzica. Se mai spune ca spiridusul era iute din fire, asa ca la inceput purta pe cap doar o tichie, care sa nu-l deranjeze la dans.
El nu a avut de la inceput o palarie, pentru ca l-ar fi incurcat in miscari. Dar, dupa cativa ani, pentru ca intr-o buna zi gasise o palarie foarte frumoasa, se gandi ca ar fi sosit vremea sa si-o puna pe cap, asa ca o pastra cu placere. Chiar o numea ”palaria mea favorita”.
Cu timpul, nu se prea stie ce i se mai intamplase palariei, dar, de la un moment dat, lucrurile incepura sa se schimbe. Palaria se credea tot mai demna de a fi admirata, foarte reprezentativa, foarte importanta fata de spiridusul pe capul caruia statea.
Uneori, cand s-ar fi asteptat el mai putin, palaria se comporta imprevizibil. Il ocolea chiar, daca putem spune astfel, stand mai mult agatata in cui. Era pretentioasa, refuza sa-i acopere capul, gasind fel de fel de motive.
Asta intrecea rabdarea spiridusului si-i punea la incercare buna-cuviinta. El simtea ca era o pedeapsa tare neplacuta si de nesuportat sa ai palarie, dar sa n-o poti purta. Urmarea fu ca, uneori, spiridusul se aprindea de manie, devenind chiar violent. Apoi regreta si se gandea ca, pe de alta parte, poate si palaria avea dreptate sa fie nemultumita de el. Cu alte cuvinte, hotari sa nu-si mai ”supere” palaria si sa-i faca pe plac cum va putea el mai bine.
Intr-o zi, cand palaria statea din nou bosumflata pe cuier, spiridusul isi puse pe cap vechea lui tichie si trecu pe la un mester care obisnuia sa repare cele mai diferite si dificile lucruri. Ii explica patania si-l intreba cu ingrijorare daca necazurile lui nu cumva isi au cauza chiar la el, daca ceva nu este n regula cu el.
- Ce anume iti reproseaza palaria? Il intreba mesterul cu liniste in glas.
- Zice ca eu sunt de vina pentru toate relele. Zice ca eu nu vreau sa pot mai mult. Zice ca nu-s bun de nimic...ca sunt dezordonat...ca ma lasa memoria pentru ca uit ce am spus mai demult...sau ca am spus ce n-am spus...Zice ca fac orice lucru numai cum imi place mie...ca sunt egoist...Zice ca nu sunt normal...Ma contrazice si ma umileste...
Mesterul observa ca aceste cuvinte il tulburau si-l emotionau tare pe spiridus. Asa ca se puse la povestit cu el.
Se pare ca spiridusul si mesterul vorbira destul de mult in acea zi despre cate se petrec in viata, ca doi prieteni vechi.
Mesterul isi dadu seama ca spiridusul avea sub tichie nenumarate firisoare electrice complicate, foarte incalcite, desi fusesera montate acolo dupa o chema minunata. El se pricepea la acea schema. Cu multa rabdare o verifica, intrebandu-l pe spiridus despre diferite intamplari.
A durat un timp pana ce mesterul descurca firele care erau destul de incalcite. Dupa ce s-a uitat cu mare bagare de seama la ele, le lega asa cum trebuia: cele de culoare rosie cu cele rosii, cele albastre au verzi cu perechile lor, astfel ca toate devenisera functionale, corect izolate si nu mai faceau scurtcircuite nici la memorie, nici la alte parti. Spiridusul fu extraordinar de multumit si bucuros. La sfarsit, mesterul scoase din sertarul lui secret un fir special, facut dintr-un material pretios. Il monta cu atentie intr-un anume loc, astfel ca energia spiridusului sa nu se mai risipeasca in ganduri inutile sau irationale.
Spiridusul pleca de acolo incantat, gata sa faca lucruri noi. Palaria lui nu mai era asa de importanta. Era doar o palarie de decor, care nu-i statea IN cap, ci PE cap. Asaca in noaptea urmatoare avu un vis argintiu, incantator.
- Pe curand! Saluta el vesel la plecare, ceea ce insemna ca mesterul potrivise cu dibacie, la locul lor, toate firele pe care le avea spiridusul sub tichie.”
Poveste preluată din cartea ”Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți” – Sempronia Filipoi, de catre echipa de psihoterapeuti Gamma Clinic Psychology
Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute
