”Odata, nu demult, traia intr-o tara din nordul indepartat, un baietel impreuna cu familia lui. Locuiau intr-o casa frumoasa, care ii placea foarte mult baietelului. Se juca toata ziua si era foarte fericit impreuna cu prietenii lui. Nu avea motive sa se supere sau sa-si faca griji de ceva, pentru ca parintii lui se ocupau de toate si il ocroteau in toate privintele.
Aproape de necrezut, insa la un moment dat, totul in jur a fost acoperit de un intuneric ciudat, care a facut ca lumea in care traia baietelul sa se intoarca pe dos. De exemplu, in locul tavanelor stateau dusumelele, toate mobilele erau puse pe tavan in loc sa stea pe dusumea. Pasarile zburau invers, cerul era negru in timpul zilelor, masinile circulau cu spatele inainte. Pana si zambetele oamenilor aratau ca niste incruntari. Becurile lampilor erau fixate in dusumea, iar cand ceva cadea jos, cadea de fapt in sus.
Baietelul a devenit foarte dezorientat. Nu-i venea deloc sa spuna jos in loc de sus si invers sau dreapta in loc de stanga. Dar se temea sa le impartaseasca parintilor cum i se parea lui lumea. Se gandea ca parintii lui n-ar fi in stare sa o intoarca din nou cum fusese, pentru ca nu aveau atata putere in muschii lor. Baietelul nici nu credea ca parintii lui isi dadeau seama ca lumea este intoarsa cu susul in jos, dar pentru ca ei nu discutau niciodata despre asta, el nu putea fi sigur de nimic. Cateodata, parintii il mai intrebau ce i s-a intamplat ca noaptea visa urat si plangea, iar ziua se temea sa ramana singur fara ei. Baietelului ii era insa tare frica sa spuna si era mereu nervos si nemultumit.
Intr-o zi, o femeie draguta si inteleapta a venit sa povesteasca impreuna cu baietelul despre lumea lui intoarsa cu susul in jos. Lui ii era teama sa-i vorbeasca, dar a gasit totusi in sufletul lui ceva putere ca sa-i marturiseasca adevarul despre tot ce se petrecuse in aceasta lume intoarsa pe dos. De atata vreme, bietul baietel se simtea pierdut in lumea lui intoarsa. Desi ii mai era frica, totusi se simtea foarte bine sa vorbeasca despre asta cu femeia. Discutia lor a durat multa vreme, pentru ca baiatul dorea sa fie foarte sigur ca i-a spus absolut tot ce avea de spus, mai ales despre ceea ce-l speriase.
Cand au terminat de povestit, femeia l-a mangaiat pe crestet si i-a promis ca-l va ajuta. L-a laudat ca a facut exact ceea ce trebuia sa faca povestindu-i secretele care-l infricosau. Apoi a spus ca-l va ajuta, asa incat lumea lui sa nu se mai intoarca niciodata cu susul in jos. Mai intai, femeia a povestit cu parintii baiatului si i-a facut sa inteleaga cum sa-l ajute si ei. Apoi, a fixat o alta intalnire cu baietelul, apoi alta si alta, pana ce baietelului nu i-a mai fost frica absolut deloc. Femeia aceea draguta l-a ajutat sa fie mai increzator in el insusi, astfel incat in mod sigur, nimeni, niciodata, sa nu-i mai poata intoarce lumea cu susul in jos. Baietelul a fost sigur ca se vindecase, in ziua cand la scoala, invatatoarea a intrebat cine stia care este deosebirea intre sus si jos, iar el stia foarte bine acest lucru. ”
Poveste preluată din cartea ”Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți” – Sempronia Filipoi
Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute
https://www.gammaclinic-psychology.ro/specialisti
